Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Istoric

Repere istorice

Comuna Cimpuri
Trecand culmea Rachitasului, care inchide Depresiunea Soveja intram pe teritoriul comunei Cîmpuri, asezata intre dealurile subcarpatice, la poalele Rachitasului, si intinsa pe circa 10km de-a lungul Susitei.

Teritoriul comunei,in suprafata totala de 77,45 km patrati, din care 50,73 km patrati acoperiti cu paduri, este format din dealuri cu versant avand inclinatii intre 10—30°, din platforme usor inclinate, precum si din albii ale unor parauri, unele cu maluri abrupte. Clima zonei cu temperatura medie anuala de 9,2°C , cu veri racoroase ierni blande, cu vanturi dominante din vest si sud-vest, cu o medie anuala de precipitatii de 654 mm, asigura conditii favorabile pentru cresterea animalelor, pentru cultura pomilor fructiferi si cultivarea prasitoarelor,indeosebi a cartofului.

Susita strabate comuna, adunand si aici mai multi afluenti, unii chiar destul de importanti ca debit. Astfel, pe partea stanga, dupa ce trecem de parul Schiopu,intalnim Cremenetul, cel mai insemnat afluent al Susitei, care culege, la randul sau, mai multe mici paraie; urmeaza, apoi, paraul Valea Babei, paraul Unguru, paraul Puiu, paraul Radoaia, paraul Dracea Mica si, la iesirea din comuna, paraul Dracea Mare.

Pe partea dreapta a Susitei intalnim, de asemenea, alti afluenti mai mici, insa, atat ca debit, cat si ca lungime. Trecand culmea Rachitasului, acestia sunt : paraul Saratelul, paraul Sarat, paraul Gaii, paraiurile Flamanda, Podobitu (ce izvoraste din dealul cu acelasi nume), Munteanul.

Comuna Cîmpuri este situata, asa cum am aratat,intr-o zona colinara in care gasim numeroase culmi impadurite. Astfel,incepand de la culmile Cremenet si Rachitasul, intalnim Dealul Bisericuti Dealul Halosului, Varful Petricele, dealul Turcanului, dealul Vanatorului, dealul Babei, Dealul Mare si dealul Teiosului, toate pe partea stanga a Susitei ; iar pe partea dreapta se afla dealul Groapa Blidariului, dealul Hagiului si dealul Munteanului, de unde izvoraste si paraul cu acelasi nume. Comuna Cîmpuri — cu satele componente, Fetesti si Gura Vaii, de pe valea paraului Cremenet, Rotilestii Mari si Rotilestii Mici, situate la nord-vest de satul de resedinta — pastreaza urme materiale ce apartin mai multor perioade istorice. Astfel, in punctul Formozesti de pe terasa medie a Susitei a fost identificata o puternica asezare cu doua niveluri de locuire; primul apartine neoliticului tarziu (cultura Cucuteni), iar al doilea epocii bronzului (cultura Monteoru). De asemenea, o alta asezare neolitica (cultura Cucuteni) a fost precizata pe terasa stinga a Susitei, la cca 1 km nord-vest de Casa memoriala Ion Roata. Tot aici,in punctul „La santier”, situat la extremitatea sudica a satului, pe terasa inferioara a Susitei, s-a identificat o asezare de tip Santana de Mures (secolul IV e.n.).

Satul resedinta si-a luat denumirea de la campul de pe valea Susitei, unde era loc prielnic agriculturii, pamantul fiind mai manos. Cele mai vechi mentiuni documentare dateaza de la mijlocul secolului al XVI-lea (1556), cand satul era impartit pe familii, descendenti sau nu din Patru Rugina. Printre acestia mentionam pe Ungureanu, Bogdan, Straua, Itu, Nicoara Latco, Munteanu si Anghel.

In secolul al XVII-lea satul se intindea de-a lungul Susitei pe o suprafata destul de mare. De aceea,in anul 1648,il gasim impartit in doua : Campurile de Jos si Campurile de Sus.

Terenul celor doua sate era folosit pentru agricultura si, mai putin, pentru pasunat. Existenta apei a facut ca de timpuriu sa fie consemnate si aici numeroase mori de apa.

De-a lungul istoriei,in comuna a trait o populatie razesasca compacta, foarte putini boieri fiind intalniti ca proprietari. In anul 1645, cu ocazia ridicarii ctitoriei sale de la Soveja, cîmpurenii s-au opus tendintei lui Matei Basarab de a amplasa lacasul pe teritoriul satului lor, temîndu-se ca nu cumva proprietatile cu care domnitorul inzestrase manastirea sa se extinda in dauna pamanturilor razesesti. Ctitoriei i-au fost daruite insa parti din mosia satului cumparate de Matei Basarab si reconfirmate lacasului de catre Domnul Moldovei, Eustratie Dabija, la 18 iunie 1665. Cu timpul, domeniile lacasului s-au extins, asa cum atesta anaforaua divanului Moldovei din 15 septembrie 1812.

In comuna Cîmpuri s-a nascut, in anul 1806, Ion Roata, fiul lui Constantin si Mariuta Roata, viitorul deputat pontas (clacas) in Adunarea ad-hoc a Moldovei.

Informatiile documentare releva ca Ion Roata a luptat cu viata pentru imbunatatirea soartei taranilor. Cinstit si modest, dar si respectat de consateni, a fost considerat de locuitorii din zona cel mai indreptatit reprezentant al lor pentru a le apara drepturile prin diferite imprejurari. Ion Roata a fost casatorit cu Maria Roata, nascuta in anul 1812, si a avut patru copii : Nastase, Neculai, Zoe si Maria. Dupa participarea la lucrarile Adunarii ad-hoc, unde, asemeni tuturor deputatilor, a sustinut hotarat cauza Unirii, Ion Roata a contribuit la actiunea de improprietarire a clacasilor decretati prin Legea rurala din 14 august 1864, fiind solicitat de taranii din Cîmpuri sa faca impartirea pamanturilor in lipsa unui inginer hotarnic.

Personalitatea lui Ion Roata a fost imortalizata in diverse opere literare. Astfel, Ion Creanga, in povestirea Mos Ion Roata si Cuza Voda, scrie urmatoarele despre Ion Roata : „între taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si Mos Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii români pretutindeni. Numai atata ca Mos Ion Roata, dupa cate vazuse si cate patise el in viata sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boieriei si avea gadilici la limba, adica spunea omului verde in ochi, fie cine-a fi, cînd il scormonea ceva la inima. Asa e taranul : nu prea multe. Si Mos Ion Roata, fiind taran, cum v-am spus, desi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzatori in sufletul sau Dupa proclamarea independentei, instituindu-se ordinul „St. României”, ministrul de externe, M. Kogalniceanu, a trimis pre tului de Putna, la 18 martie 1878, ordinul si brevetul insotitorilor numele lui, Ion Roata pentru a fi inmanate acestuia ca o rasplata contributiei deosebite pe care inteleptul taran din Cîmpuri o avusese la infaptuirea Principatelor Unite. A murit in 1882, la vrsta de 76 ani, fiind inmormantat in cimitirul din localitatea Gura Vaii.

In anul 1959, cu prilejul sarbatoririi centenarului Unirii Principatelor, locuitorii comunei au transformat casa in care a locuit Roata in casa memoriala care conserva imaginea clacasului Ion Roata unul din deputatii vranceni in Adunarea ad-hoc a Moldovei anilor 1857—1859. In cele doua odai mobilate modest se pastreaza obiecte casnice folosite de familia lui Ion Roata, vesminte, paretare, mobila precum si diferite documente care releva darzenia acestui aparator al taranilor, dorinta de unire si dreptate sociala a vrancenilor.

Nu departe de Cîmpuri, la Vizantea — comuna care de-a lungul istoriei a facut parte din Ocolul Susita — se afla cea mai veche ctitorie voievodala de pe valea Susitei si din judetul Vrancea.

Se pare ca schitul Vizantea a fost ridicat in timpul si cu sprijinul lui Ieremia Movila. Altfel nu ne putem explica faptul ca pomelnicul manastirii (aflat in prezent, excelent restaurat, in Expozitia de baza a Complexului Muzeal Vrancea) voievodul si sotia sa sunt trecuti drept primii ctitori. Alti Movilesti — Constantin si Moise, domni si ei in prima jumatate a secolului al XVII-lea —, au avut grija de ctitorie, intarindu-i o serie de proprietati.

Schitul si apoi manastirea s-au bucurat de sprijinul si al altor domni ai Moldovei. Pomelnicul mentioneaza pe Stefan Tomsa, Miron Barnovschi, Gheorghe Stefan, Eustratie Dabija si Gheorghe Duca. Biserica veche, construita din lemn de stejar, a rezistat pana in timpul primului razboi mondial, cand a fost distrusa in urma unui incendiu.

Si comuna Cîmpuri, veche vatra stramoseasca, ca atatea localitati strabune, mereu bantuite de furtuni, de navaliri parjolitoare, si-a dus existenta saraca secole de-a randul, stramosii traind in analfabetism, in ignoranta, muncind mult si castigand putin. In anii tulburi, de cumpana pentru asezarea pamantului stramosesc, cîmpurenii au dat si ei scumpul tribut de sange pentru libertate. Pe drumul ce duce catre vatra in care s-a zamislit nemuritoarea balada „Miorita”, Cîmpuri, localitate intrata in istoria mare a tarii o data cu numele lui Ion Roata, se asterne domol de o parte si de cealalta a curelei de asfalt. Satucul de altadata, cu 200 de „fumuri”, ridicandu-se intre dealuri, e astazi o comuna mare si frumoasa ce vine la confruntarea cu noua istorie a patriei, sprijinita pe argumentele dezvoltarii. Satele ei raspandite pe dealuri pana spre buza muntelui s-au coborand in vai spre malurile Susitei au astazi aproape 5 000 de locuitori. Au fost descoperite izvoare sulfuroase in zona Paraului Sai care vor fi folosite la tratarea unor boli reumatismale, dupa efectuarea amenajarilor speciale.

In anul 1986, prin amenajarea drumului forestier ce merge de-a lungul paraurilor Cremenet, Ciurba Mare si Zaglov, s-a realizat legatura intre comuna Cîmpuri si comuna Casin din judetul Bacau. Drumul, trecand printr-o zona pitoreasca, constituie un motiv in plus pentru atragerea unui mare numar de turisti, iubitori ai frumusetilor naturii. Argumentele bunastarii sunt insa mult mai numeroase, toate la un loc conturand chipul nou al satului de altadata al lui Ion Roata. Plecand de la mandria de a fi fost satul unuia din deputatii taranimii in Adunarea ad-hoc, cîmpurenii si-au asumat datoria de a prelungi renumele in contemporaneitate, de a face din localitatea lor, din noua lor conditie economico-sociala, o baza trainica de progres neîntrerupt pentru anii ce vor veni.

Sari la conținut